Predică la duminica a doua din post: Iisus - doctorul sufletelor şi trupurilor noastre

Marcu 2:1-12 „Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate iţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”.

Mâine este a doua Duminică din Postul cel mare. Biserica sărbătoreşte în această zi şi memoria Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, care a trăit, a activat şi a strălucit în secolul al XIV-lea. Pericopa evanghelică este din Evanghelia după Marcu şi menţionează vindecarea paraliticului din Capernaum.

Hristos a avut ca a doua patrie a Sa, după Nazaret, oraşul Capernaum. Dacă Dumnezeu-Omul a avut o patrie, cu atât mai mult noi. Iisus se preocupa de a doua Sa patrie, se preocupa aşadar de oamenii pe care îi iubea şi îi vindeca, de vreme ce Acesta putea să o facă.

Şi fiind într-o casă, a adunat atâta lume, încât nu mai puteau încăpea înăuntru. Patru oameni i-au adus un paralitic pe o targă, şi au avut atâta credinţă oamenii aceştia să îl ducă pe semenul lor ca să-l ajute Hristos, încât au devenit chiar inventivi. L-au coborât pe acoperiş, au descoperit acoperişul şi cu targa l-au coborât în casă, în faţa picioarelor lui Hristos. Şi Iisus văzând credinţa acestor oameni, a spus paraliticului: „Iertate îţi sunt păcatele tale”.

... Şi sufletul lor s-a umplut de bucurie

Fariseii care erau acolo şi care aşteptau momentul ca nişte vipere, au spus: „Şi cine este acesta care iartă păcatele? Ajunge! Numai Dumnezeu poate ierta. Şi ce? Deosebit lucru este să ierţi păcatele”. Pe de altă parte, contradicţia păcatului este aceeaşi. „Dar cum era capabil să dea iertare paraliticului? Păcatele nu se văd”.

Şi Iisus a citit gândurile lor. Pe toate le citeşte Iisus. Şi le spune: „Ce consideraţi? Eu am făcut ce era mai greu. Vreţi să fac şi ce este mai simplu? Cel mai greu este să iert păcatele, cel mai uşor este să-l ridic”. I-a spus slăbănogului: „Scoală-te”. Şi s-a sculat. Şi întregul popor a văzut şi a spus: „Aşa ceva niciodată nu am văzut. Aşa ceva niciodată nu s-a arătat. Prima oară vedem asemenea fapte”. Şi sufletul lor s-a umplut de bucurie.

Acesta este Hristosul nostru. Când Îl apropiem, şi bolnavi de am fi şi orice de-am avea, ne simţim bine, ne echilibrăm, ne vindecăm. [Hristos] este doctorul sufletelor şi trupurilor noastre. Pentru că ceea ce ne înnebuneşte şi astăzi şi întotdeauna este păcatul. Fiindcă, cine poate să ierte păcatul? Nici medicamentele, nici unul, nici altul. Nu va fi ce vrea Altul. Conducătorul planetei! Păcatul numai de Dumnezeu se iartă. Şi atunci omul se linişteşte şi îşi recapătă forţele.

Nimeni nu a învins Lumina lumii

A doua Duminică a Postului este, aş spune, în continuarea Duminicii Ortodoxiei. În timp ce în Duminica precedentă, cea a Ortodoxiei, ignoranţi ai Răsăritului doreau să stingă Lumina lumii, pe Hristos, acum ameninţarea vine din Apusul cel sălbatic, de la monahul Varlaam şi de alţii, care au vrut să se lupte cu Lumina lumii. Dar nimeni nu a învins Lumina lumii.

Şi când este nevoie, Lumina lumii distinge mari personalităţi precum împărăteasa Teodora, despre care am amintit în duminica trecută. Acum îl distinge pe Sf. Grigorie Palama, care a învins ateismul apusean şi a rămas statornic în faţa lui. Fiindcă apusenii au vrut să schimbe modul de viaţă în Biserica Ortodoxă şi îşi spuneau între ei: „Cine nu ştie filozofie, nu se mântuieşte”. Şi alte asemenea lucruri caraghioase.

În vreme ce, înăuntrul Bisericii, oricine ia Lumina necreată, dumnezeiescul Har se mântuieşte. Fie el incult, fie el modest şi ultimul din lume. Deoarece prima dată a fost omul şi după aceea ştiinţa; [aceste] ştiinţe care sunt semnul căderii. La început omul Paradisului a vorbit direct cu Dumnezeu. Şi când a pierdut Paradisul, a vorbit în mod mai indirect cu Dumnezeu, prin Sfintele Scrieri şi prin litere. Şi avem din nou triumful Ortodoxiei, triumful lui Hristos, triumful Bisericii.

Şi duminică, la aceste clipe şi ceasuri grele, şi pentru popor şi pentru întreaga lume, singura care poate să ne ajute şi să ne mântuiască este Biserica Ortodoxă. Biserica lui Hristos cel Înviat. Să ne gândim la aceasta.

(traducere din neo-greacă de Alexandru PRELIPCEAN, după: Arhim. Ananias Koustenis, To kirigma tis Kiriakis, tom. A: Triodio-Pentakostario, Ekd. Akti, Leukosia, 2009, pp. 57-61, predica: „O Iisous: iatros psihon kai somaton”)

2 intrebari

1. Prima intrebare:
Sa presupunem ca stii o femeie insarcinata care deja are 8 copii. Trei
dintre ei sunt surzi, doi sunt orbi si unul este dezechilibrat
mintal.Femeia are sifilis. Ai sfatui-o sa faca un avort?

2. A doua intrebare :
Este momentul alegerii presedintelui lumii si votul tau va determina
cine este alesul.

Iata-i pe cei trei candidati:

- Candidatul A are legaturi cu politicieni corupti si crede in
astrologie. A avut doua amante. Fumeaza ca o locomotiva si bea 8 pana la
10 pahare pe zi.
- Candidatul B a fost concediat de doua ori, doarme pana dupa pranz, in
facultate se droga si bea un sfert de litru de whisky in fiecare noapte.
- Candidatul C este un medaliat si un erou de razboi. Este un vegetarian
convins, consuma doar bere si asta ocazional si nu a avut nici o data
legaturi extraconjugale.

Dintre acesti trei candidati, pe care l-ai alege (sincer)?

................................................................................
Candidatul A este Franklin D. Roosevelt .

Candidatul B este Winston Churchill.

Candidatul C este Adolf Hitler. ...

Trebuie sa fii intotdeauna atent cu cei care traiesc prea ..sanatos !!!

Apropo, daca la intrebarea despre avort ai raspuns afirmativ, tocmai
l-ai omorat pe Beethoven!

Sfantul Ioan Damaschin - despre icoana

"Negresit, sa nu faci icoana lui Dumnezeu Cel nevazut. Dar cand vezi ca Cel fara de corp s-a facut pentru tine om, atunci vei face icoana chipului Sau omenesc. Cand Cel nevazut s-a aratat vazut in trup, atunci vei infatisa in icoana asemanarea Celui care s-a facut vazut. Cand Cel fara greutate, fara calitate si fara marime, din pricina superioritatii firii Lui, Cel care exista in chipul lui Dumnezeu, a luat chip de rob (Filip. II, 6-7), prin aceasta apropiere de calitate si cantitate a imbracat chipul corpului, atunci zugraveste-L in icoane si aseaza-L spre contemplare, pe Acel Care a primit sa fie vazut...".

Sfantului Ioan Gura de Aur:

"precum hrana cea trupeasca, intrand intr-un stomac bolnav, mai mult sporeste boala, asa hrana cea sufleteasca, gustandu-se cu nevrednicie, mai mult mareste raspunderea si osanda”.

Most (Podul)

NADEJDA

A treia zi si vamile. Semnificatia zilelor a noua si a patruzecea.

Unde se afla sufletul imediat dupa despartirea sa de trup? Ce semnifica a treia zi, a noua zi si a patruzecea zi ? In ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand are loc judecata particulara?

Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care i s-au facut despre starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza impreuna cu ingerii locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa exemplul Mantuitorului, Care a inviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti.

Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu ce desparte Biserica triumfatoare de Biserica luptatoare, se numeste - in limbaj comun, ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in scrierile Sfintilor Parinti - aer . Astfel, prin cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce inconjoara pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este plin de ingeri cazuti, al caror scop consta in a intoarce pe om de la mantuirea sa, facand din el instrumentul rautatii.

Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine dumnezeiesti in Apocalipsa , zice ca ingerii cazuti au fost izgoniti din locasul lor ceresc ( Apoc . 12, 7-8). Unde au gasit ei refugiu? Dupa Cartea lui Iov, noi vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer), iar Apostolul Pavel ii numeste " duhurile rautatii raspandite in aer " si pe capetenia lor " domnul puterii vazduhului ". Indata dupa caderea primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza pomului vietii a fost incredintata unui heruvim; cu toate acestea, un alt inger cazut s-a pus la randul sau in calea spre rai, pentru a impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au ferecat si domnul intunericului acestui veac nu lasa sa mai intre in rai nici un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh, se scoborau in iad ca si pacatosii.

Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost Iisus Hristos, biruitorul mortii, sfaramatorul iadului; din acel moment portile s-au redeschis. Dupa Domnul, talharul cel bun si toti dreptii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut acea cale fara piedici. Sfintii fac cu usurinta aceasta calatorie si, chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile lor le acopera pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, dupa ce s-a despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu, cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina Mantuitorului si avand libertatea de a alege intre bine si rau, ne facem cu toate acestea sclavii si executantii pacatoaselor lor vointe.

Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant, sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au ingerii cei cazuti. Demonii, ca stapani ai raului pe pamant, or sa-i infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci greselile sale si prin aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decat o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronuntat asupra lui insusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc si nu se mai amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii cei buni infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului.

Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 20 de parti sau tribunale, iar sufletul, trecand pe acolo, este acuzat de catre demoni de pacatele sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc Sfintii Parinti in scrierile lor (duhurile rele se numesc vamesi ), corespunde unui anumit grup de pacate. Duhurile rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci inca si de acelea pe care nu le-a comis, dupa marturisirea Sfantului Ioan Letsvithnik.

Noi imprumutam din relatarea Sfintei Teodora descrierea ordinii in care vamile se succed. Pe calea cerului, mergand spre rasarit, sufletul intalneste intaia vama , unde duhurile rele, dupa ce au oprit sufletul insotit de ingerii cei buni, ii infatiseaza pacatele sale facute prin cuvant (vorbe desarte, flecareala, cuvinte obscene, jigniri, luare in ras a lucrurilor sfinte, cantece patimase, ras s.a.m.d.); a doua vama este aceea a minciunii (orice minciuna, calcare de juramant, luarea numelui lui Dumnezeu in desert, calcarea fagaduintelor facute lui Dumnezeu, ascunderea pacatelor inaintea duhovnicului); a treia vama este a calomniei (calomnierea aproapelui, vorbirea de rau, umilirea altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea propriilor sale greseli si pacate); a patra vama este a lacomiei (betia, obiceiul de a manca intre mese si in ascuns, uitarea rugaciunii inainte si dupa mese, nepaza postului, imbuibarea, desfatarile, in sfarsit, toate formele de gastrolatrie); a cincea vama este a leneviei (lenevire la slujbele divine si la rugaciunea fiecaruia, neglijenta la lucru, lene); a sasea vama este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe fapta); a saptea vama este aceea a zgarceniei si a iubirii de arginti; a opta vama este a camatariei; a noua vama este a inselatoriei (judecati strambe, masuri false si alte iselatorii); a zecea vama este a geloziei; a unsprezecea vama e a mandriei (ambitii, mandrie, prea buna parere de sine, lipsa de respect fata de parinti, cler, superiori, in general neascultari); a douasprezecea vama este a maniei; a treisprezecea vama este a razbunarii; a paisprezecea vama este a uciderii; a cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji, amestec de otravuri, farmece, chemarea demonilor); a saisprezecea vama este a necuratiei (tot ce tine de acest pacat: ganduri, pofte si fapte necurate, iubirea trupeasca a persoanelor nelegate prin casatorie, voluptatea, priviri pofticioase, atingeri necurate, visuri la lucruri necurate); a saptesprezecea vama este cea a adulterului (necredinta in casatorie, caderea in pacat a persoanelor harazite lui Dumnezeu); a optsprezecea vama este aceea a pacatului sodomit (pasiuni contra firii, incest); a nouasprezecea vama este a ereziei (false cugetari asupra religiei, lepadarea de credinta ortodoxa, hula, blasfemia); in fine, ce de pe urma, a douazecea vama este aceea a nemilostivirii (cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa moarte.

Cunoscand starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si infatisarea inaintea lui Dumnezeu, care toate au loc in a treia zi, Biserica si rudele, aratandu-si dragostea lor pentru cel mort, roaga pe Domnul a-i ierta pacatele si a-i inlesni trecerea vamilor.

Dupa ce sufletul s-a inchinat Domnului, el e purtat prin felurite locasuri ale sfintilor pentru a privi frumusetile raiului. Aceasta vizitare a locuintelor ceresti dureaza sase zile, in care sufletul admira si slaveste pe Dumnezeu, a toate Creatorul. In aceasta contemplatie el uita cu totul scarbele ce le-a avut fiind in trup; dar, cu toate acestea, daca el este impovarat de pacate, se intristeaza reprosandu-si ca si-a irosit viata in negrija si ca nu L-a slujit pe Dumnezeu dupa poruncile Sale.

Ispravind vizitarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup), sufletul se urca din nou la Dumnezeu, pentru a I se inchina. Pentru aceasta Biserica face rugaciuni pentru morti in ziua a noua.

Dupa a doua inchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat acelui suflet iadul. Atunci vede sufletul suferintele pacatosilor, aude plangerile, gemetele si scrasnirea dintilor. In timpul a 30 de zile sufletul viziteaza toate cotloanele iadului si tremura de frica sa nu fie condamnat acolo pe vecie. In sfarsit, intr-a patruzecea zi dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara sa I se inchine Creatorului. Si atunci, Judecatorul etern hotaraste locuinta ce i se cuvine sufletului, dupa faptele sale si dupa viata pamanteasca. Astfel, are loc judecata particulara, in a patruzecea zi dupa moarte; iata pentru ce Biserica se roaga pentru morti in acea zi.

Deci, ziua a patruzecea dupa moarte este ziua decisiva pentru soarta sufletului in viata viitoare. Este judecata particulara a lui Hristos, care hotaraste starea sufletului numai pana in ziua Judecatii de Apoi - Judecata generala. Aceasta stare a sufletului, corespunzand cu viata sa de pe pamant, nu este starea sa definitiva, pentru vesnicie, ci este supusa schimbarii. Iisus Hristos, in a patruzecea zi dupa Invierea Sa, a inaltat natura umana la gloria suprema, asezand-o pe tronul dumnezeirii Sale, la dreapta Parintelui. Asadar, dupa dumnezeiescul Sau exemplu, raposatii, intr-a patruzecea zi dupa moartea lor, intra in starea ce se cuvine valorii lor morale.

Urmand pilda Domnului Care, dupa inaltarea Sa a patruzecea zi, a sezut pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, asteptand pana se vor pune vrajmasii Lui asternut picioarelor Lui (Evr. 10, 12), tot asa si sufletele mortilor, al caror destin a fost stabilit prin judecata particulara a lui Hristos, raman in acea stare (nu insa fara posibilitate de schimbare) pana in ziua Judecatii generale.

Sa punem asadar inima si credinta noastra in iubirea Mantuitorului Care, chiar intru slava Sa, este neincetat preocupat de vesnica noastra mantuire, de mantuirea ta si de aceea a raposatului care iti este scump; roaga-L deci pentru el, ca prin harul Sau sa vindece relele sufletului celui mort, sa indeplineasca ceea ce-i lipseste, sa ierte pacatele, sa-l curete si sa-l aseze in randul fericitilor. Credinta si rugaciunile tale, unite cu rugaciunile Bisericii, vor fi de un mare ajutor pentru raposatul tau in ziua judecatii lui Hristos, asteptand Judecata cea de pe urma.

Prin urmare, vedem ca sufletul, dupa despartirea sa de trup, locuieste inca doua zile pe pamant si se inalta in a treia zi catre Dumnezeu, pentru a I se inchina; apoi petrece in rai urmatoarele sase zile, urmand cele treizeci de zile in iad. In a patruzecea zi afla care va fi starea sa pana la Judecata cea de pe urma cand, numai atunci, sufletele vor primi hotararea definitiva

Inmormantarea

Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Sfanta Scriptura (Biblia) arata ca atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie "sa se intoarca in pamant cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu care l-a dat" (Eclesiastul 12,5-7). Bogat sau sarac, rege sau rob, intelept ori analfabet, toti parasim aceasta viata intr-o zi si ne prezentam inaintea lui Dumnezeu care ne va judeca, randuindu-ne rasplata cuvenita. Dar legatura celor morti cu cei vii nu inceteaza, ci ea se mentine prin rugaciune neincetata pe care Biserica o face pentru sufletele raposatilor, pastrand comuniunea de iubire si nadajduind in invierea tuturor la sfarsitul veacurilor.

Cand un crestin a murit, rudele acestuia de multe ori trec prin momente de deruta, intrucat apar pareri si traditii diferite in legatura cu datinile ce inconjoara ceremonia inmormantarii.

Pentru a evita atat confuziile, dar si superstitiile si datinile fara sens ori care nu au nici o legatura cu credinta crestina ortodoxa, an insemnat cele ce urmeaza, folosind lucrarile mentionate in bibliografia de la sfarsit, incercand astfel sa sprijinim familia decedatului.

Nu ne vom ocupa aici de problemele socio-administrative care angajaza alte institutii (oficiul starii civile, medicul specialist in eliberarea documentului de constatare a decesului, administratia cimitirului etc.), ci numai aspectele in care Biserica si slujitorii sai sunt implicati.

Povatuirile au mai mult caracter practic, intrucat nu ne-am propus - si nici nu e cazul - o abordare teologica a mortii si ceremonialului inmormantarii.

Ce trebuie sa facem ?

Moartea unui dintre crestini este, fireste, prilej de indurerare si intristare. Cand se intampla decesul, familia trebuie sa anunte preotul parohiei din care decedatul face parte, solicitand ajutorului bisericesc toate informatiile necesare. Preotul este cea mai autorizata persoana la care membrii familiei trebuie sa apeleze. Astfel si preotul isi ia masurile cuvenite pentru a implini cum se cuvine slujbele de pomenire si inmormantare. De la biserica se vor solicita doliul, un sfesnic, lumanari, tamaie, carbune pentru ars tamaia, toiagul (o lumanare mare de ceara curata in forma de colac), o cruce (de obicei din ceara), o icoana. De asemenea, se fixeaza cu preotul data si ora inmormantarii si orele potrivite pentru slujbele de seara premergatoare inmormantarii (cina sau stalpii). Clopotarul bisericii, la soroacele cunoscute, va trage clopotul bisericii, "pentru a vesti si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei a plecat pe calea vesniciei, indemnandu-i sa se roage pentru acesta".

Trupul mortului este spalat (scaldat) cu apa curata, care aminteste de apa botezului prin care cel raposat a devenit membru al Bisericii, este imbracat apoi cu haine noi si curate (inchipuind vesmantul cel nou al nestricaciunii, cu care vom invia la ziua judecatii) si este pus in sicriu, cu privirea spre rasarit (intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor).

Pe piept i se pune o icoana sfintita (pentru a arata ca respectivul crestin isi da duhul intru Hristos) si langa mainile care stau incrucisate pe piept (dreapta peste stanga), toiagul care se aprinde atunci cand preotul slujeste.

Trupul e acoperit apoi cu o panza alba, aratand ca raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos.

La capatul mortului se asaza sfesnicul in care rudele si cunoscutii care vin la inmormantare aprind lumanari, rostind rugaciunea scurta "Dumnezeu sa-l/s-o ierte!"

Atat lumanarile care se aprind in sfesnic ori se tin in maini de catre cei prezenti, in timpul slujbei, ca si toiagul care arde pe pieptul mortului simbolizeaza candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de apoi. Lumanarea este si calauza sufletului pe calea spre vesnicie, risipind intunericul mortii si apropiindu-se de Hristos care a spus: "Eu sunt lumina vietii: cel ce-Mi urmeaza Mie, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii" (Ioan 8,12).

Deasupra usii de la intrarea in casa se asaza o panza de doliu (de culoare neagra) care ramane acolo pana la pomenirea de 40 de zile.

De retinut:

Nu este potrivit si nici ingaduit ca pe icoana ori pe trupul mortului sa se aseze bani de catre rude si cunoscuti. Cei care doresc sa sprijine baneste familia indoliata pot sa o faca punand banii pe o tava care se poate aseza langa sicriu ori in alta parte a casei.

Rudele apropiate ale decedatului poarta pe reverul hainelor o panglica mica de culoare neagra, numita doliu. De regula, acest doliu se poarta 40 de zile ori un an. In semn de intristare, barbatii nu se barbieresc pana la pomenirea de 40 de zile. Hainele de ceremonie ale celorlalti trebuie sa evite culorile vii, tipatoare, nepotrivite cu sobrietatea momentului.

De la moarte pana la inmormantare salutam pe membrii familiei (cand mergem la casa celui decedat ori cand plecam de acolo, precum si la biserica, cu ocazia slujbei inmormantarii) cu cuvintele "Dumnezeu sa-l/s-o ierte!"

Acelasi este salutul cu care ne adresam si cunoscutilor sau strainilor pe care-i gasim adunati langa trupul raposatului.

Aceste cuvinte de salut inlocuiesc pe cele de buna dinimeata, buna ziua etc. care nu se folosesc in astfel de momente.